SIMPOZION

Sâmbata, 22 mai. 2010  şcoala noastră a fost gazda Simpozionului National cu tema „De noi depinde viitorul”, organizat in parteneriat cu ISJ Buzau si cu mai multe institutii locale si judetene care au tangenţă cu protecţia mediului in activitatile pe care le desfasoara.
Chiar daca ziua de 22 mai a coincis anul acesta cu Sâmbăta  mortilor sau Moşii de vară, când mai tot românul e ocupat cu respectarea rânduielilor bisericeşti pentru cei adormiţi, ne-am bucurat de prezenţa in mijlocul nostru a numerosi colegi din diferite judete ale ţării. Festivitatea de deschidere s-a desfaşurat în Sala de sport, constand în scurte alocutiuni sustinute de Prof. Vasilescu Ioan, directorul scolii si de catre Prof. Geanina Echimescu, coordonator al echipei de organizare. A urmat parada costumelor ecologice si un moment artistic tematic, sustinut de elevii scolii, care s-au prezentat impecabil, câştigand pe loc simpatia oaspetilor.
În cea de-a doua parte a simpozionului participantii s-au retras in sălile de clasa repartizate pentru fiecare sectiune, unde au prezentat lucrările stiintifice intocmite si au dezbatut pe marginea temei propuse. La sfărşitul activitatii participantii au primit diplome de participare.
În cadrul simpozionului a fost lansat si volumul intitulat „De noi depinde viitorul” ce cuprinde o sinteza a diferitelor puncte de vedere sustinute de participanţi in legătură cu această tema.
Vă prezentăm mai jos un rezumat în imagini al acestui eveniment.

A consemnat, Prof. Ştefan Torcărescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: